Sub egida ” Motocicliști pentru pace”, un grup de 10 iubitori de motoare din Sighet și unul tocmai din Craiova s-au întâlnit sâmbătă dimineață la Punctul de Trecere a Frontierei care face legătura între Sighetu Marmației, care facilitează legătura între România și Ucraina, cu scopul de a face un turneu în țara vecină, turneu prin care doresc să transmită un mesaj de pace în condițiile în care după cum știm, acolo se desfășoară un cumplit război de peste șapte luni de zile.
Inițiativa aparține Asociației Părinți Salvatori și a profesorului Nicolae Iuga, consilier local, cel care, de altfel este și conducătorul grupului.
La toate motoarele au fost atașate steagurile celor două țări în semn de solidaritate cu vecinii ucraineni, iar din partea primăriei Sighetu Marmației, dl Iuga a primit un steag tricolor pe care îl va înmâna autorităților de peste Tisa.
Acest tur de forță durează două zile și se desfășoară pe traseul Sighetu Marmației – Solotvino – Cernăuți – Siret – Rădăuți – Pasul Prislop – Borșa – Vișeul de Sus – Sighet.
Petre Giurgi.



